duminică, 25 martie 2012

Geantă din blug

   A doua temă de pe http://provocariverzi.blogspot.com/ a fost realizarea unei genți din blug. Eu am făcut una cu motive marine pe care le-am desenat și decupat apoi din fetru, i-am mai cusut aplicații din material raiat, plasă, sfoară și câteva mărgeluțe. Are un buzunar interior cu fermoar, iar părțile metalice au fost reciclate de la niște curele și genți uzate. Am lucrat destul de mult pentru că am cusut-o integral de mână și a fost prima dată când am lucrat o geantă, dar sper că a meritat. Dimensiunile ei sunt aprox. L 30/l 15/h 20 și bareta de 1,5 m.
 

   Pun și niște detalii, chiar dacă se văd imperfecțiunile, și o poză cu bucățile neasamblate






sâmbătă, 17 martie 2012

Concurs Național de Mărțișoare

În urma invitației făcută de Vavaly și Maria de a participa la această ediție a Concursului național de Mărțișoare  am realizat această broșă ce-mi dă senzația de venirea primăverii, renașterea naturii: flori, fluturi, culoare și multă veselie. Broșa e din fetru și este brodată cu mouline-uri și cu fir de mătase, pentru un efect mai deosebit.



marți, 13 martie 2012

Provocare Scrapper în România

Pe Scrapper a apărut Provocarea 24 Martie-Mărțișor-Luna iubirii și m-am gândit că cea mai potrivită ar fi o floare dăruită din inimă. O broșă-mărțișor din fetru, în culorile tradiționale alb-roșu, care sper să vă placă.


luni, 5 martie 2012

Premiu Provocări Verzi - Broșa mărțișor din sac

 Sunt foarte fericită că în urma voturilor juriului am câștigat Premiul I la prima provocare verde.
Mulțumesc Rux, Rha, Ramo și Oana pentru premiu și pentru posibilitatea de a mă face cunoscută  în urma interviului găzduit pe blog-ul vostru. Puteți citi interviul aici și dacă doriți vă puteți înscrie și voi la următoarele provocări, găsiți mai multe detalii accesând http://provocariverzi.blogspot.com/p/regulament-provocari.html
Mult spor și inspirație tuturor!

Iată și premiul dăruit de Oana, o felicitare și un mărțișor  handmade însoțite de o scrisorică. Mulțumesc Oana pentru tot!