Îngeraș pictat cu acrilice pe suport de aluat sărat
marți, 25 decembrie 2012
marți, 18 decembrie 2012
Rudolph
Pentru ultima provocare verde de anul acesta am făcut o replică a celui de aici, folosind carton de la un colet, un nasture, un disc demachiant, aracet, sfoară, carioci, vopsele acrilice și 3 biluțe de polistiren. Capul l-am format din două părți de carton între care am lipit limba, urechile și cornițele. Cu crenguța prinsă la ureche seamănă mai degrabă cu o ,,renuță,, așa că acum am o pereche.
sâmbătă, 15 decembrie 2012
vineri, 14 decembrie 2012
joi, 22 noiembrie 2012
Iris folding
Știam de ceva timp de tehnica asta, dar până acum nu reușisem să o pun în practică. Că tot se apropie Crăciunul m-am gândit să fac o felicitare pentru această ocazie
duminică, 9 septembrie 2012
duminică, 2 septembrie 2012
luni, 16 iulie 2012
duminică, 24 iunie 2012
Flori din inimă
Acum ceva timp am mai cusut o inimioară, ca suport pentru firele de lavandă ce le voi pune în șifonier.
duminică, 17 iunie 2012
Felicitare cu panseluțe
Acum câteva zile mi-a venit ideea (până acum nu a mai văzut ceva în genul ăsta, dar sincer nici nu am căutat) de a combina cusutul cu decupajul și mi-a ieșit această felicitare monocromă de formă rotundă. Modelul cusut, luat de pe net, este realizat pe o pânză gălbuie vopsită de mine, iar cele două chenare ce încadrează modelul central au pictate raze discrete aurii. Felicitarea se închide cu o fundiță din saten.
vineri, 25 mai 2012
Transformarea PET-ului
Pentru provocarea verde cu numărul 4 am reușit, din păcate, să fac doar o brățară. Poze din timpul lucrului nu am făcut, dar nici nu e greu de imaginat. După ce am tăiat o sticlă de apă minerală de 1,5 l am topit marginile la brichetă, apoi am pictat interiorul cu acrilice în degradeuri de maron și auriu. La sfârșit am lăcuit interiorul.
miercuri, 9 mai 2012
Albinuță din fetru
Pentru că a venit vara și parcurile s-au umplut de flori și de insecte care le caută nectarul, m-am gândit să fac o colecție colorată pentru a mă bucura și în casă de spectacolul naturii.
Deocamdată, o albinuță simpatică
duminică, 15 aprilie 2012
Coșuleț cu flori
A treia Provocare Verde este realizarea unui coșuleț cu flori din materiale reciclate. Coșulețul meu este făcut din fâșii de ziare pe care am lipit pânză, pentru a nu se deforma. După ce am făcut buza coșului și toarta am înfipt într-o bucată de polistiren bețe de frigărui, pe care le-am racordat la partea superioară. Apoi am împletit printre bețe fâșiile de ziar întărite pregătite anterior. La sfârșit am pictat totul cu vopsea acrilică. În interiorul coşuleţului am mai pus o bucată de polistiren, pentru a aranja trandafiraşii făcuţi din hârtie creponată. Spaţiile libere le-am umplut cu floricele albe făcute din șervețel (prinse cu sârmuliță de scobitori) și cu frunze decupate dintr-un carton (o reclamă găsită prin cutia poștală). La final am decupat dintr-un carton imprimat un fluturaș în ton cu florile. Forma coșului nu e perfectă pentru că nu l-am modelat după altceva, dar ăsta e farmecul lucrului de mână.
sâmbătă, 14 aprilie 2012
Decorație de Paște
Decorația pentru concursul Kadiei este o mini-grădină sădită într-un coșuleț de carton. Floricelele le-am făcut din hârtie creponată, iar iepurașul l-am realizat din fetru. Alte materiale folosite au fost: polistiren, scobitori, bețe frigărui, paie, orez, culori acrilice, pânză și lipici. Sper să vă placă!
miercuri, 4 aprilie 2012
Săculeți brodați
Am făcut o mini-colecție de săculeți brodați manual cu motive inspirate din cusăturile tradiționale românești. Modelele sunt creație proprie. Săculeții mari au aproximativ 10/13 cm, iar cel mic are 5/10 cm
duminică, 25 martie 2012
Geantă din blug
A doua temă de pe http://provocariverzi.blogspot.com/ a fost realizarea unei genți din blug. Eu am făcut una cu motive marine pe care le-am desenat și decupat apoi din fetru, i-am mai cusut aplicații din material raiat, plasă, sfoară și câteva mărgeluțe. Are un buzunar interior cu fermoar, iar părțile metalice au fost reciclate de la niște curele și genți uzate. Am lucrat destul de mult pentru că am cusut-o integral de mână și a fost prima dată când am lucrat o geantă, dar sper că a meritat. Dimensiunile ei sunt aprox. L 30/l 15/h 20 și bareta de 1,5 m.
luni, 19 martie 2012
Semne de carte
Primul meu semn de carte brodat manual reprezintă o imagine tipic venețiană
apoi a urmat unul cu flori, special pentru mine
sâmbătă, 17 martie 2012
Concurs Național de Mărțișoare
În urma invitației făcută de Vavaly și Maria de a participa la această ediție a Concursului național de Mărțișoare am realizat această broșă ce-mi dă senzația de venirea primăverii, renașterea naturii: flori, fluturi, culoare și multă veselie. Broșa e din fetru și este brodată cu mouline-uri și cu fir de mătase, pentru un efect mai deosebit.
marți, 13 martie 2012
Provocare Scrapper în România
Pe Scrapper a apărut Provocarea 24 Martie-Mărțișor-Luna iubirii și m-am gândit că cea mai potrivită ar fi o floare dăruită din inimă. O broșă-mărțișor din fetru, în culorile tradiționale alb-roșu, care sper să vă placă.
sâmbătă, 10 martie 2012
Broderie Hardanger
De curând am încercat și eu această tehnică și am făcut o inimioară din polistiren umplută cu lavandă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)